La extremitatea de sud-est a desertului Negev se gaseste Marea Moarta.
Atat gradul de salinitate, cat si asezarea sa fac ca aceasta sa se indeparteze foarte mult de etalonul unei mari obisnuite. Este o mare continentala, un lac urias, fara guri de varsare. Singura apa curgatoare care o alimenteaza este raul Iordan.
Marea Moarta se afla la 420 m sub nivelul marii. In trecut era numita si "Marea de sare". Acest nivel scazut al apei si salinitatea mare sunt explicate prin evaporarea intensa, existand pericolul de secare a marii.
Numele de Marea Moarta nu este deloc exagerat – datorita salinitatii ridicate, aici nu exista flora sau fauna. Baile in Marea Moarta sunt benefice pentru sanatate. In compozitia sa intra de 15 ori mai mult magneziu (calmeaza alergiile) decat in alte mari si de 10 ori mai mult iod. Concentratia ridicata de sare a apei atrage turistii nu numai pentru baie (mentine corpul la suprafata apei), ci si pentru terapia unor afectiuni respiratorii sau ale pielii (psoriazis); neplacut e insa faptul ca la zgarierea pielii pe pietrele de la mal apa sarata cauzeaza dureri in locul ranit, sau si usturime in ochi.
Marea Moarta nu este intinsa, masoara aproape 76 km lungime si 16 km latime. Adancimea sa se modifica de la 400 m, cat atinge in partea de nord, la aproape 10 m in partea de sud. Prin mijlocul Marii Moarte trece granita Israelului cu Iordania.
Qumran – este asezat pe un platou uscat intre Marea Moarta si localitatea Jericho, in zona West Bank. Cea mai tulburatoare descoperire arheologica a fost facuta in 1947, cand doi tineri pastori beduini, aflati in cautarea unei capre ratacite, au dat din intamplare peste o colectie de manuscrise stravechi intr-o pestera de la Qumran.
Acum mai bine de 2000 de ani, Qumran, situat in cel mai jos punct de pe fata pamantului, in Valea marelui Rift, era o asezare infloritoare. Aici, intre anii 150 i.H si 68 d.H. s-a stabilit o comunitate de esenieni.
Acestia duceau o viata ascetica, indeplinind ritualuri de purificare.
Cand au fost indepartate ruinile sitului, a fost scoasa la iveala o manastire eseniana completa, cu o sala mare pentru masa si adunare, bucatarie si spalatorie, rezervoare, bai rituale si un scriptoriu mare, in care esenienii transcriau texte biblice si de alta natura pe suluri din piele, papirus si cupru.
Cand la Ierihon au ajuns romanii lui Titus, esenienii au fugit, ascunzand manuscrisele in pesterile din apropiere.
Desertul le-a pastrat secretul timp de aproape 2000 de ani. Descoperirea manuscriselor a avut un impact enorm asupra lumii crestine, acestea fiind transcrise in vremurile de inceput ale crestinismului. Peste 500 de manuscrise, in ebraica si aramaica, au fost considerate de catre specialisti dovada aplicarii legii lui Moise in sec. al II-lea i.Hr.
Scrierile contin cea mai completa copie a cartii lui Isaia, texte de rugaciuni, interpretari biblice, fragmente de poezii, texte de intelepciune, dar si o lista a tuturor locurilor funerare unde erau ascunse obiectele sacre si profane ce alcatuiau tezaurul Templului de la Ierusalim inainte de a fi distrus de catre romani in anul 70 d.Hr.
Documentele descoperite la Qumran sunt in prezent adapostite in doua muzee din Ierusalim: Muzeul Israel (Muzeul National) si Muzeul Rockefeller. Pentru aceste manuscrise nepretuite, in Muzeul Israel a fost construita o cladire speciala, care a fost numita Chivotul Cartii sau Sanctuarul Cartii. Manuscrisele sunt pastrate in conditii de penumbra, intr-o camera in care nivelul de umiditate si temperatura sunt identice celor din pesterile din Qumran.
Un pergament din Cartea lui Isaia, foarte bine pastrat, este cel mai mare sul de pergament din lume, dar si cel mai vechi fragment din aceasta carte profetica. Gratie unei initiative a Muzeului Israelului din Ierusalim, manuscrisele sunt disponibile si online la adresa http://dss.collections.imj.org.il/ .
Nu ratați actualizările noastre viitoare! Abonați-vă astăzi!
Toate drepturile rezervate 2022 © către vino-si-vezi.com
WhatsApp us